Sute de petarde au fost confiscate de poliţişti de la vânzătorii ambulanţi
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea continuă acțiunile pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice, și atrage atenția cu privire la utilizarea responsabilă a acestora.
La data de 30 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Tulcea și Poliției Orașului Isaccea au depistat pe raza localității Isaccea, un bărbat de 28 de ani, din localitate, care deținea în vederea comercializării aproximativ 5,5 kilograme de articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest scop.
Întreaga cantitate de materiale pirotehnice, aproximativ 235 de elemente, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au intensificat activitățile în ceea ce privește identificarea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.
Polițiștii vă sfătuiesc să nu achiziționați materiale pirotehnice de la persoane neautorizate și să sesizați orice încălcare a legii prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.
Vă informăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii. Totodată, utilizarea articolelor pirotehnice fără respectarea instrucțiunilor de folosire și a obligațiilor legale poate conduce la vătămări corporale grave.
Comunicat de presă IPJ Tulcea
vizualizari 1,581