Incendiu la Cataloi. Pompierii au intervenit rapid

Incendiu la Cataloi. Pompierii au intervenit rapid

Incendiu la Cataloi. Pompierii au intervenit rapid

În această dimineață, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească din localitatea Cataloi.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorului unei magazii.
Incendiul a fost lichidat rapid, iar prin intervenția promptă a pompierilor s-a înlăturat pericolul de propagare a acestuia la două locuințe și celelalte anexe din apropiere. În urma evenimentului au ars o canapea și 2 ml gard din lemn.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă producerii incendiului a fost depozitarea cenușei și a jarului nestins în apropierea unor materiale combustibile.

‼️ FOARTE IMPORTANT – Pentru a se evita producerea unor astfel de evenimente depozitați jarul și cenușa numai în gropi sau locuri special amenajate, apoi stingeți cu apă din abundență.

Informare ISU Tulcea

vizualizari 432 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *