Valea Teilor în sărbătoare. Festivalul de tradiții și obiceiuri dobrogene vă așteaptă duminică, 21 august!

Valea Teilor în sărbătoare. Festivalul de tradiții și obiceiuri dobrogene vă așteaptă duminică, 21 august!

Primăria comunei Valea Teilor vă invită la cea de a doua ediţie a Festivalului de Tradiţii şi Obiceiuri Dobrogene care va avea loc duminică, în data de 21 august, începând cu ora 14:30, eveniment organizat pe terenul de sport al şcolii “Mihai Eminescu” din localitate.
Sunt aşteptaţi în număr cât mai mare locuitori, prieteni, rude, fii și fiice ale satului, locuitori ai comunelor alăturate şi cei al judeţului Tulcea, să se distreze împreună la acest eveniment de zile mari pentru comuna Valea Teilor.

“Prin această mare sărbătoare doresc să se recunoască dezvoltarea comunei Valea Teilor, importanța acesteia şi dragostea pentru cultură, tradiţii şi obiceiuri, a traiului frumos, strâns legat de natură şi oameni. Este foarte important pentru mine ca primar şi reprezentant al acestei comune, să amintesc şi să arăt şi altora frumuseţile ce pot fi descoperite în satul nostru”, – ne-a spus primărița Andrei Violeta, aflată la primul mandat.

De la acest eveniment nu pot lipsi copiii, fapt pentru care vor fi amenajate locuri de joacă, tobogane și trambuline. De asemenea, în zona de spectacol vor fi amplasați comercianți cu terase, băuturi răcoritoare, grătare, meşteri populari, tarabe cu jucării şi multe altele.

Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți

CONSTANTIN ENCIANU – ora 15:00
LIVIU PUSTIU – ora 16:00
NICU PALERU – ora 17:00
STELUȚA CIOBANU – ora 18:30
ALIN GABRIEL MATEI – ora 21:00

Alături de ansamblurile folclorice :
BALADELE DELTEI
PLAI DE DOR Niculiţel
Ansamblul ALTONA
Ansamblul GOLOVITA
Ansamblul DOBRONGEANCA
ANSAMBLUL DE DANS PHRALIPEN A PARTIDEI ROMILOR

vizualizari 3,577 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *