Un apartament s-a făcut scrum la Măcin

Un apartament s-a făcut scrum la Măcin

În această după amiază, în jurul orei 15:30, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență provocată de izbucnirea unui incendiu la un apartament din orașul Măcin, județul Tulcea.

Către locul evenimentului s-a deplasat, de urgență, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Secției de Pompieri Măcin. La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că focul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum, existând pericolul de extindere și la apartamentele învecinate. În sprijin, a fost chemat un alt echipaj de salvatori, cu o autospecială de stingere de capacitate mărită.

Ca urmare a intervenției prompte a pompierilor militari, focul a fost lichidat rapid, în limitele găsite. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului, apartamentul a ars în totalitate. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind o țigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Informare ISU Tulcea

vizualizari 495 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *