Spectacol folcloric oferit tulcenilor cu ocazia Zilei Naționale a României
Spectacol folcloric oferit tulcenilor cu ocazia Zilei Naționale a României Evenimentul, intitulat „1 Decembrie 1918-2021 – Din suflet de român“, îi va aduce pe scena
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE „PANAIT CERNA” – Rezultatele ediţiei a XLVII-a, TULCEA, 2021
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE „PANAIT CERNA” – Rezultatele ediţiei a XLVII-a, TULCEA, 2021 – EDIȚIE ANIVERSARĂ – 140 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI Ediția aniversară a
INVESTIȚII în Delta Dunării: Bani pentru modernizarea podului de peste canalul Mila 36
INVESTIȚII în Delta Dunării: Bani pentru modernizarea podului de peste canalul Mila 36 Proiectul va fi propus spre finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Foc pus intenţionat La Peceneaga
Foc pus intenţionat La Peceneaga În jurul orei 20:05, militarii Secției de Pompieri Măcin, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Peceneaga au
INVESTIȚII în infrastructura rutieră din Tulcea: Drumul spre Grindu ar urma să fie finanțat prin Programul „Anghel Saligny”
INVESTIȚII în infrastructura rutieră din Tulcea: Drumul spre Grindu ar urma să fie finanțat prin Programul „Anghel Saligny” În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean
14 NOIEMBRIE –Dobrogea-n sărbătoare!
14 NOIEMBRIE –Dobrogea-n sărbătoare! De peste 20 de ani, începând cu 1998, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Tulcea sărbătorește Ziua Dobrogei printr-un inedit
Horia Teodorescu: “La mulți ani, dobrogeni! La mulți ani, români!”
Dragi dobrogeni, Momentul 14 Noiembrie 1878 reprezintă, pentru toți românii, revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, un pas important în devenirea României Mari. Pentru noi, dobrogenii, această
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea sărbătorește ZIUA DOBROGEI
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea sărbătorește ZIUA DOBROGEI Începând cu Duminică, 14 Noiembrie 2021, la Muzeul de Istorie și Arheologie din str. Gloriei
La 103 ani de la Marea Unire, „România Mare în strai de sărbătoare“, ediția a II-a a concursului
La 103 ani de la Marea Unire, „România Mare în strai de sărbătoare“, ediția a II-a a concursului Consiliul Județean Tulcea organizează ediția a II-a a
Mașină incendiată la Măcin
Mașină incendiată la Măcin În jurul orei 03:15, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost alertat cu privire la izbucnirea
Consiliul Județean Tulcea se implică în susținerea educației la nivelul județului Tulcea, prin acordarea de burse pentru elevii de pe raza județului Tulcea.
Consiliul Județean Tulcea se implică în susținerea educației la nivelul județului Tulcea, prin acordarea de burse pentru elevii de pe raza județului Tulcea. Burse de
Reprezentanți ai Parcului Natural Regional Camargue și ai primăriilor municipalităților Arles și Port-Saint-Louis du Rhône, în Delta Dunării
În perioada 18 – 23 octombrie 2021, a avut loc vizita în România a delegației din Franța compusă din reprezentanți ai Parcului Natural Regional Camargue