Judeţul Tulcea este pe primul loc la mortalitatea infantilă

Judeţul Tulcea este pe primul loc la mortalitatea infantilă

Judeţul Tulcea este pe primul loc la mortalitatea infantilă

Harta mortalității infantile arată un clivaj major între județe și regiuni, una dintre cauzele directe fiind gradul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă. Astfel, în județul Tulcea, aflat pe primul loc al acestui capitol dramatic, rata mortalității infantile este de peste cinci ori mai mare decât în Municipiul București, unde sunt concentrate multe maternități de gradul trei.

Județele unde mor cei mai mulți copii sub un an, raportat la mia de copii născuți vii (*date INS provizorii, pentru anul 2019)

 Tulcea – 15,6 la mia de copii născuți vii
Mehedinți – 11,7‰
Constanța – 9,5‰

Organizația Salvați Copiii accelerează sprijinirea urgentă a 10 secții de terapie intesivă neonatală și de pediatrie cu echipamente medicale performante.

Cele mai mari probleme întâmpinate de medici se referă la insuficiența echipamentelor de protecție în prima fază a crizei, lipsa de personal, infrastructura care nu permite organizarea circuitelor separate și, mai ales, insuficiența echipamentelor, în special a incubatoarelor, necesare pentru îngrijirea         nou-născuților în contextul generat de pandemie.

”Suntem epuizați, și nu pentru că muncim zi noapte, ci mai ales pentru că trebuie să luăm decizii la secundă, pentru că de atât e nevoie pentru a pierde un prematur. Cui să dăm un incubator? Care nou-născut poate suporta transportul până la alt spital? Sunt decizii grele, atât profesional, cât și emoțional”, Dr. Frățilă Andreea, Șef secție Neonatologie, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu – Severin. 

 În anul 2020, Salvați Copiii a asigurat peste 273.609 echipamente și materiale medicale indispensabile către 57 de unități medicale și de îngrijire pacienți (peste 60 de secții de neonatologie și pediatrie) și 79 de cabinete de medicină de familie. O bună parte din fonduri au fost obținute cu ajutorul mecanismului de redirecționare a 20% din impozitul pe profit.

 

vizualizari 946 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *