140 de ani de la nașterea marelui poet-filosof Panait Cerna

140 de ani de la nașterea marelui poet-filosof Panait Cerna

În perioada 9 august – 11 octombrie 2021 Ong. CELISEA Tulcea derulează proiectul ”140 de ani de la nașterea marelui poet-filosof Panait Cerna”, cu finanțare de la Consiliul Județean Tulcea.
Scopul proiectului este creșterea gradului de cunoaștere prin promovarea în rândul comunității tulcene, în special în rândul tinerilor, elevilor, a vieții și operei poetului Panait Cerna, atrăgând astfel spre creația literară și cunoașterea fondurilor documentare deținute de bibliotecile comunale, orășenești și județene din județul Tulcea.

Atragerea și încurajarea tuturor categoriilor sociale, fără deosebire de vârstă, spre lectură și participarea la evenimente cu caracter cultural (precum vernisaje expoziții, lansări de carte, conferințe tematice, vizite case memoriale) se va face prin conceperea și derularea în cadrul proiectului a 3 expoziții la biblioteci publice, organizarea unei Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice în perioada 23-25 septembrie, tipărirea de pliante, broșuri dar și volumul Panait Cerna – 140 ani de la naștere (1881-2021) și, bineînțeles, 1 eveniment public în satul Cerna, la Casa Memorială a poetului, de ziua lui de naștere, 25 septembrie 2021.

Pentru aceasta, printr-un parteneriat cu instituția abilitată – ICEM ”Gavrilă Simion” Tulcea -, tinerii din organizație, salariați ai Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” și muzeografi ai ICEM vor conlucra – tinerii vor învăța despre amenajarea unei expoziții tematice, pentru a fi realizate cele 3 expoziții dedicate poetului Panait Cerna.
Pentru atragerea tinerilor (și nu numai) spre lectură și spre actul cultural, în general, ne-am propus ca lansările volumului să fie însoțite de mici scenete, motiv pentru care tinerii vor beneficia de pregătire în acest sens.

Nu în ultimul rând, deși abia elevi de clasele IX-XI, voluntarii organizației vor învăța și se vor implica în tot ceea ce înseamnă organizare și desfășurare a unei sesiuni naționale de comunicări pe temă.

Valoarea acestui proiect este de 50.330 lei, din care 76,5%, respectiv 38.500 lei sunt alocați prin finanțare de către Consiliul Județean Tulcea, 5.000 lei sunt din fondurile ong și 6.830 lei de la partenerii Biblioteca Județeană ”Panait Cerna” Tulcea și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea.

vizualizari 264 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *