Razie prin baruri după elevii chiulangii

Razie prin baruri după elevii chiulangii

Razie prin baruri după elevii chiulangii

             În cursul zilei de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Siguranță Școlară Tulcea, au acționat atât în unități de învățământ de pe raza municipiului Tulcea, cât și în zona adiacentă a acestora, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică-Proximitate, în vederea prevenirii și combaterii abandonului și absenteismului școlar.

În urma verificării mai multor unități de alimentație publică și parcuri, despre care sunt date că ar fi frecventate de elevi, au fost identificați 14 elevi, din care 8 ar fi trebuit să se afle la orele de curs în momentul depistării.

În acest sens, au fost informate conducerile unităților de învățământ de care aparțin, iar elevii au fost avertizați cu privire la sancțiunile contravenționale care se pot aplica părinților sau tutorilor în astfel de cazuri, totodată, fiind îndrumați către școli.

De asemenea, în conformitate cu Legea educației naționale nr.1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului pe perioada învățământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ, aceștia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 1.000 de lei, ori să presteze muncă în folosul comunității.

Menționăm că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, scopul nostru nefiind acela de a sancționa, ci de a preveni și combate abandonul și absenteismul școlar în rândul elevilor.

Informare + foto : IPJ Tulcea

vizualizari 656 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *